PTC Grand Finals 2011 - nota personala
 |
| Arena Helix, locul unde snooker-ul a fost rege |
Irlanda a primit cu bratele larg deschise acest turneu, ceea ce era si de asteptat, tinand seama de faptul ca aceasta tara nu s-a mai intalnit cu snooker-ul de ceva timp. Publicul a fost in delir sa-si vada jucatorii atat de aproape, iar asta s-a vazut, dar mai ales simtit. Intotdeauna am spus ca succesul unui turneu tine in mare masura si de reactia publicului, pentru ca atat timp cat spectatorii sunt de-a dreptul plictisiti, nici ca vom vedea prea mare interes aratat spre jucatorii din arena. Uitati-va doar la Campionatul Mondial - audienta simte ca face parte din intreaga competitie, si au dreptate, pentru ca an de an, la Crucible se scrie istorie, iar spectatorii sunt partasi.
Cam asa s-a petrecut si la Dublin, saptamana trecuta, cand publicul a fost parte integranta a scrierii unei file din "carte de istorie" a snooker-ului...in Irlanda :-) Si cand vezi ca oameni isi rup o bucatica din asa putinul timp liber pentru a veni sa vada un meci de snooker, stiind ca asa pot evada din "colectia" de probleme pe care le au acasa, ei bine, asa ceva nu poti cumpara, ci doar admira :-)
Daca ar trebui sa fac pe cineva responsabil de toate "nebunia" asta, atunci l-as gasi "vinovat" pe Capitanul aeronavei Enterprise de snooker, acest Jean Luc-Picard (s-ar putea sa-l cunoasteti sub denumirea lui pamanteana de Barry Hearn :-P). El a fost cel cu mintea creata (aka. extrem de creativa) pentru a inventa cele 12 evenimente PTC/EPTC, mijloc perfect pentru ca jucatorii sa adune puncte valoroase si sume frumusele de bani. Fie ca s-a desfasurat in Marea Britanie, sau pe continent (Germania, Belgia, Cehia), seria de competitii de importanta minora, cum le-a catalogat presa, a avut un rol decisiv ca anumiti jucatori sa paseasca cu incredere in Top 16, dupa ce i-au simtit lipsa destul de mult timp.
 |
| Martin Gould in actiune |
Regula de baza pentru a te califica in Marea Finala a fost ca orice jucator sa fi luat parte la cel putin trei PTC si trei EPTC si sa aibe cat mai multi bani in cont. La final s-a tras linie si s-au ales 24, cei pe care i-ati vazut defiland la Dublin; sau mai bine zis au fost 23 pentru ca Stephen Maguire a trebuit sa se retraga pentru a fi alaturi de sotia sa care aducea pe lume inca un mostenitor. Trebuie sa recunosc ca m-am bucurat tare mult pentru ei, insa in acelasi timp as fi vrut sa il vad pe Maguire la "munca", mai ales dupa performanta inregistrata la Welsh Open ;-)
PTC Grand Finals a fost o modalitate cum nu se poate mai buna pentru a sarbatori succesul si impactul pe care seria de 12 evenimente le-au avut de-a lungul anului trecut, iar toti cei 23 de jucatori au jucat exemplar si au dat tot ce au putut pentru a mai colecta cateva puncte valoroase si ceva banuti. In plus, ce modalitate mai buna de a te antrena pentru China Open, care mai are putin si incepe, si pentru marele eveniment al anului?
Ambii finalisti, Martin Gould si Shaun Murphy au avut de infruntat propria lor perioada de "hm...nu-mi prea merge bine" in ultima vreme, insa a fost o adevarata placere, cel putin pentru mine, sa-i vad ca si-au revenit. Au jucat extrem de bine si chiar daca in final doar unul dintre ei a fost campion, asta nu schimba cu nimic faptul ca s-a performat foarte, foarte frumos.
M-a emotionat foarte mult un lucru pe care Muprhy l-a declarat, si anume faptul ca in timpul meciului cu Stephen Lee, cand era condus cu 3-1 (daca nu ma insel), un copil din public a venit la el in pauza si i-a spuns "Hai Shaun!", de atunci lucrurile luand o turnura diferita, englezul reusind sa castige meciul si turneul.
Astfel de momente parca te fac si mai constient de faptul ca ai in fata mai mult decat simpli robotei setati pe castig, ca jucatorii sunt si ei oameni, la fel ca si noi. Da, suna infantil sa spun ca sunt oameni, dar de prea multe ori uitam lucrul acesta. Ii privinm ca pe niste semi-zei care nu pot da gres niciodata, pe care nimeni nu ii poate atinge si pe deasupra ne mai si suparam pe ei cand au "nesabuinta si tupeul" sa piarda un meci ori o competitie.
 |
| Shaun Murphy, mandru de noua sa "jucarie" |
Avem multe de invatat de la sportivi, fie ei jucatori de snooker sau nu.
Cred ca este important sa realizam ca si ei au dreptul la o zi proasta, la un sezon slab sau la a fi deprimati. Insa la fel de bine trebuie sa realizam ca mai devreme sau mai traziu, majoritatea se scutura frumusel de praf si pornesc din nou la drum, pentru asta le este menirea - sa fie sportivi adevarati.
Multi ma vor acuza ca il ridic in slavi prea mult pe Barry Hearn, dar nu am cum sa nu ii recunosc meritele. A spus ca vrea sa "reinvieze" snooker-ul si iata! Snooker-ul pare ca n-a mai fost atat de plin de viata de mult timp. Presiunea poate ca este mai mare, nu neg, acum ori iti dai interesul si respecti sportul care te-a facut celebru, ori te auto-anihilezi, iar PTC Grand Finals sta marturie in acest sens. Multi au fost cei care "au trecut pragul" seriei de 12 evenimente, insa nu la fel de multi i-au realizat importanta. Prietenii stiu de ce! ;-)
Acest turneu incununeaza eforturile inceperii "revolutiei" in snooker, iar la final atat jucatorii cat si fanii s-au declarat multumiti de cum au decurs lucrurile. O schimbare nu este niciodata usoara, insa snookeristii nostrii s-au adaptat ei si au primit ceea ce isi doreau de atat timp: mai mult snooker! :-)
0 comments:
Post a Comment