China Open 2011 - nota personala

17:44:00 Ramona Dragomir 1 Comments

Masa de snooker asteptandu-si jucatorii
Duminica pe inserat, unul dintre cele mai spectaculoase turnee ale acestui sezon a luat sfarsit si multi fani s-au vazut nevoiti sa-si ia la revedere de la snooker dupa sapte zile maraton. De mult parca nu am vazut atatea nume mari jucand atat de bine si atat de multe surprize iesind la iveala de dupa masa doldora de bile agitate. Fireste, snooker-ul modern ne-a oferit mai mereu motive de uimire, insa saptamana trecuta a stralucit prin excelenta.


N-as putea sa incep altfel decat cu Stephen Hendry, detinator al recordului de sapte titluri de campion mondial, actualmente  insa cu sanse destul de mari de "alunecare" din Top 16. Scotianul a reusit sa-si castige primul meci disputat pentru a-si rezerva un loc confortabil in sferturile de finala, trecand cu un scor mai mult decat decisiv de Matthew Stevens (5-0). Mereu a fost o persoana sincera, astfel incat nu ma vor dezice nici acum si recunosc ca nu am crezut sa-l vad pe Stevens invins de Hendry. Parea putin probabil mai ales dupa forma buna de joc pe care galezul a etalat-o in ultima perioada si dupa conul de umbra in care a cazut scotianul in ultimii ani. Totusi s-a intamplat, iar victoria nici ca putea fi mai glorioasa.


Stephen Hendry in actiune
Chiar Matthew a declarat pe contul personal de FaceBook ca nu este suparat ca a pierdut inca din prima runda...si adevarul este ca in codul nescris al jucatorilor de snooker, sa fi invins de un campion mondial ca Hendry, nu cred ca poate fi neaparat un motiv de suparare. Chiar si asa cum se prezinta Hendry astazi.
A fost de-a drepul uluitor sa il vad pe Stephen jucand ca in vremurile bune. Sa ii vezi acea sclipire in ochi, acea manuine fina, insa extrem de hotarata a tacului, sa il simti ca vrea sa castige, ca inca mai "fura" snooker-ului placere, ca inca nu are de gand sa paraseasca "ringul de dans". Este adevarat ca in meciul urmator, cel sustinut in fata lui Ding Junhui a pierdut cu 5-2, insa nici acolo nu a performat prea rau.


Am citit intr-o carte de jurnalism ca a folosi cuvantul legenda in presa scrisa nu este tocmai o combinatie fericita intrucat legenda tine de ceva pur imaginativ, de ceva ce nu poate fi invins, insa parol daca consider gresita alaturarea cuvantului legenda numelui lui Stephen Hendry! Iar daca asta inseamna ca nu sunt un jurnalist bun, apoi asta este! :-)) Nu am cum sa nu il consider legenda pe cel care a dominat anii `90, pe cel care detine recordul de a fi cel mai tanar castigator de Campionat Mondial, pe cel care are sapte titluri la activ (da, stiu am mai spus-o), pe cel care a revolutionat modalitatea de joc in snooker, pe cel responsabil de popularizarea acestui sport, pe cel fara de care lumea snooker-ului nu ar fi ceea ce este astazi...si pe cel care, atunci cand se va retrage, intreaga si adevarata "ceata" de voinici iubitori ai acestui sport il va regreta nespus. Nu ai cum sa ii negi existenta, performanta, talentul sau determinarea...pur si simplu nu ai cum!


Festivitatea de premiere
Alaturi de el, un al doilea Stephen al competitiei, Stephen Lee de aceasta data, avea "sa faca show". "Bulldog-ul" din snooker a reusit sa il inghenuncheze pe fostul campion en-titre de China Open inca din prima runda de joc, Mark Williams fiind invins cu scorul ingrat de 5-4. Totusi, sa nu uitam ca galezul a inscris nu mai putin de patru break-uri de peste 100 de puncte pentru a duce meciul in frame decisiv. Imi amintesc si acum cum Lee statea in scaunul sau si privea amuzat de cum Williams realiza cel de-al patrulea break-minune. Parca isi spunea amuzat "Sa ma duc sa-mi iau o cafea, sa nu-l deranjez....zic!" :-))
Urmatorul meci avea sa mai secere inca un galez, de aceasta data pe Ryan Day cu scorul de 5-2, acest lucru intamplandu-se la doar  zi diferenta dupa ce Day il invingea pe Ronnie O`Sullivan cu acelasi scor. Totusi, pentru ca ironiile se tin lant in snooker, cel de-al treilea meci urma a-i marca si finalul de cursa China Open lui Lee, acesta fiind batut de Ding Junhui cu scorul de...deeee? Nu va aud? Daa, 5-2. Inca un scor cunoscut, inca un Stephen eliminat de Dingushor. :-))


Judd Trump...simply the best
Semifinalele aveau sa ii aduca impreuna pe Shaun Murphy si Judd Trump pe de o parte si pe Mark Selby si Ding Junhui pe de alta. Ambele meciuri ne-am tinut lipiti de ecranele televizoarelor plate, bombate, alb-negru pe la sate :-))) Iar spectacolul de snooker avea sa continue in finala cu Selby si Trump. Si ce finala!
Nu cred ca gresesc cand afirm ca aceasta competitie a provocat revelatia anului in materie de jucatori, Judd Trump aparand pentru prima oara in fata intregii lumi ca un jucator profesionist. Sigur, unii dintre noi il stiam de la EPTC 1, insa acum a fost sansa sa de a demonstra ce poate...si iata ca s-a descurcat mai mult decat grozav.
Un control fantastic al tacului, precizia supra-omeneasca de a inscrie bile de la distranta, "spin-urile" demne de semnatura lui Jimmy White pe cand facea primii pasi in snooker-ul profesionist, determinarea, talentul si maturitatea de care a dat dovada i-au adus lui Juddy laurii victoriei. 
Acum porneste ca favorit in cursa pentru Crucible si clar va fi considerat ca o amenintare pentru oricare dintre jucatorii calificati pentru Campionatul Mondial. :-)


Au fost insa si cateva elemente negative si din pacate nu tocmai noi. Publicul de chinezuti a fost cam galagios, nerespectous si cam nesimtit pe alocuri. Na, ca am spus-o! Insa n-as putea sa nu exprim un fapt cat se poate de real. Nu este un secret ca snooker-ul nu este fotbal, deci nu este nevoie sa urli, sa te ridici de pe scaun, sa iti trantesti scaunul, sa faci galagie ca un betiv notoriu, sa apauzi cand celalalt jucator greseste ori rateaza sau sa continui sa faci poze cu blitz cand arbitrul te-a rugat de nenumarate ori sa incetezi.
Eirian Williams s-a aratat extrem de nemultumit de cum audienta a intampinat snooker-ul. Chiar imi spunea ca de fiecare data cand jucatorii sunt cu fata catre public (de multe ori acest lucru implicand ca executa o lovitura), chinezutii incep sa dea din maini pentru a le atrage atentia. Nu, nu facem asa copii, ca nu suntem pe maidan, zau! Nu lasam telefoanele sa sune si nici nu raspundem la ele in timpul meciului!


Michaele Tabb, arbitru la datorie
Chiar Murphy a declarat dupa meci ca este extrem de suparator pentru un jucator sa vada meciul intrerup de nenumarate ori datorita faptului ca oamenii nu au decenta sa pastreze linistea. Si sincer, daca  pe mine m-a deranjat intreruparea constanta, imi imaginez ca pentru cei care au venit acolo pentru a munci a fost de zece ori mai deranjant.

Oricum ar fi insa, evenimentul snookeristic ce precede Campionatul Mondial a avut succes. Vor avea chinezutii de lucrat la capitolul comportament, insa in general lucrurile s-au desfasurat fara prea mari incidente. Arbitrii au avut mai mult de munca, insa au fost rasplatiti peste poate fiind martorii unor meciuri grozave. Sa-l luam spre exemplu pe Leo Scullion aflat la prima sa finala de puncte! Si inca ce finala! :-)

Concluzionand as putea spune simplu, ca snooker-ul iubeste sa fie in China, iar China iubeste snooker-ul. Deci este un caz de win-win, cum as pune economistii, nu? :-))

1 comments:

Judd Trump a făcut un meci mare, dar nu trebuie să-l uităm pe Mark Selby, care are un talent nemaipomenit să facă finalele în care e implicat memorabile. Îmi amintesc de meciul său cu Mark Williams de la Berlin... şi ăla ce meci... Deşi recunosc că vioara I a fost Judd, totuşi nici Mark nu s-a descurcat deloc rău...

Apoi legat de spectatori: ei pentru ce au venit acolo? Să vadă ceva de excepţie. Dacă un spectator îl stânjeneşte pe cel de la masă atunci el jigneşte nu numai pe cel în cauză, ci şi pe cei din sală. Ceilalţi poate vor să vadă un joc bun. Şi-l jigneşte şi pe celălalt... pentru că nu cred că ar vrea să câştige în urma unei veniri la masă din cauza unui blitz când adversarul se pregătea să lovească... Se simte şi el aiurea. Nu-i înţeleg pe cei care fac asemenea lucruri... pentru că ei au venit acolo să vadă un meci frumos. Poze pot face şi la urmă... de ce să fie neapărat nevoie de ele chiar când un jucător face o mişcare care ar putea să-l coste meciul...

Şi Stephen Lee a făcut nişte meciuri foarte bune, mai ales că l-a învins pe Mark Williams care neputând să mai cştige ultimul frame cu un break de peste 100 de puncte... a cedat jocul :))))

Legat de cuvântul "legendă" - e cumva din Jurnalistul Universal al lui David Randall... că el are acolo câteav sfaturi... Numai că există şi excepţii. Şi de obicei jurnaliştii încalcă multe reguli... Oricum... Stephen Hendry este o legendă. Cum o legendă este şi Steve Davis, chiar şi Jimmy White poate fi încadrat în această categori... şi-i pun doar pe cei care încă mai activează şi ar putea să fie cunoscuţi şi celorlalţi. Şi cred că Hendry încă mai poate să facă ceva în acest sport... Pentru că-şi doreşte. Poate că-i mai bine că o să cadă din top 16... poate o să revină cum a revenit Mark Williams... :) Deşi cred că e cam mândru ca să facă aşa ceva, totuşi... eu nu aş vrea să renunţe încă. Cum nu aş vrea să renunţe nici Ronnie O'Sullivan...

Mi-a plăcut Openul Chinezesc... abia aştept Campionatul Mondial. :)