Australian Goldfields Open 2011 - Ziua 5

22:19:00 Ramona Dragomir 0 Comments

Shaun Murphy, pare de neinvins
A plouat cu rezultate neasteptate astazi la Bendigo, "The Pistol" Mark Allen vazandu-se pus la zid de un foarte indarjit Stuart Bingham cu 5-3, "The World Champions crasher", Matt Selt experimentand acelasi tratament din partea lui Shaun Murphy, in timp ce Mark Selby avea sa isi incheie cursa, invins fiind de "The Darling of Dublin", Ken Doherty tot cu celebrul deja scor de 5-3.


Primul meci din sferturile de finala s-a dat intre Matt Selt si Shaun Murphy si chiar daca Matt a trecut pana acum de doi campion mondiali (John Higgins si Stephen Hendry) si avea in fata-i inca unul (marca 2005), de aceasta data lucrurile nu au mai mers in favoarea sa.

Stu Bingham gata de a-si recupera ceea ce a al lui
A fost lesne de observat planul de a ajunge in semifinale a lui Murphy, inca de la bun inceput scorul devenind rapid 3-0. Cu toate acestea Matt a reusit sa mai "stranga" diferenta, castigand urmatoarele doua frame-uri si realizand un stabil 137. La momentul respectiv era cel mai mare break al turneului.

72 de puncte mai tarziu insa, Magicianul Murphy se pozitiona la 4-2 si chiar daca Selt a mai reusit sa isi insuseasca un frame, ultimul i-a revenit tot lui Shaun, ca si victoria de altfel.


La masa alaturata, cea cu numarul doi, incepea batalia dintre Mark Allen si Stuart Bingham. Declaratie oficiala de razboi intre cei doi jucatori si mai multe nu, in principal datorita spuselor lui Allen, de acum ceva timp, la adresa englezului, acuzandu-l ca nu face fata jocului sub presiune. Ei bine, Stu nu a prea rezonat cu cele de mai sus si a promis sa demonstreze ca este un jucator "hecho y derecho". Astfel ca daca in optimi, Ding Junhui a platit pentru infrangerea lui Stu din Campionatul Mondial, editia 2011, acum era randul lui Allen.


The Welsh Potting Machine, Mark Williams
Cu o serie frumoasa formata din break-uri ca 66, 118, 112 si 96 Bingham si-a asigurat victoria de 5-3 in fata nord-irlandezului, care de altfel nu poate fi acuzat ca a jucat slab. Insa forta interioara a lui Stu si faptul ca a vrut sa demonstreze ca sezonul acesta va fi pe val, au generat o victorie cum nu se poate mai magulitoare pentru orgoliul englezului.


Unul dintre cele mai antrenante meciuri - asa as descrie batalia de tacuri desfasurata intre Mark Williams si co-nationalul acestuia, Dominic Dale. A fost unul dintre cele mai echilibrate meciuri ale acestui turneu, avand toate ingredientele necesare pentru a ramane in memoria fanilor.


Din pacate, cursa lui Dominic Dale se incheie in sferturi
Cu break-uri mici, dar sigure in valoare de 46, 25 si 38 Dominic prelua primele doua frame-uri ale disputei snookeristice cu Williams, insa pauza ii gasea pe cei doi la egalitate, gratie break-urilor de 118 si 140, inscrise de "The Welsh Potting Machine".


Cateva minute mai tarziu, Dominic era cel care prelua din nou conducerea, insa un 61 strategic inscris de Mark readucea egalitatea pe tabela, de aceasta data la 3-3. Inca un frame si Dale lua fraiele meciului pentru 4-3, in timp ce Williams inscris lejer un 78 pentru a forta meciul sa se termine in frame decisiv.
Despre acest ultim spectacol snookeristic nu sunt foarte multe de povestit, pentru ca Williams a fost cel care s-a impus cu un uluitor 142 (cel mai mare break din acest turneu). Mai "usor" de atat nici ca se putea. :-))


Kenny Doherty nu se da batut
Iar acum ultimul pe lista, meciul dintre Mark Selby si Ken Doherty. Un meci ce cu siguranta a provocat ridicari de sprancene printre amatorii sportului cu tacul.


Cel care spargea gheata era Ken, cu un break de 73, ce primea insa ca raspuns unul de 53 din partea lui Selby. Din acel moment insa, "The Darling of Dublin" a fost cel care a dominat meciul, seriile de 94, 56 si 29 asigurandu-i un avataj de 4-1!
Englezul din Leicester a putut sa reduca din diferenta, castigand urmatoarele doua frame-uri, cu destul de mult efort insa.


Tinand seama de recenta istorie in materie de reveniri a lui Mark Selby si stiind ca se afla la doar un punct in spatele lui Kenny (3-4), ne-am fi asteptat la inca un frame decisiv. Insa de aceasta data a trebuit sa ne punem pofta in cui. :-))
Cu 58 de puncticle adunate de pe ici-colo, Selby se vedea pus in situatia de a-si urmari adversarul cum curata masa cu un break la limita de 59 de puncte! Irlandezul, campionul din 1997 si legendarul Ken Doherty il invingea pe Mark Selby cu 5-3! Un rezultat ce incununeaza efortul inregistrat de Kenny in ultimele saptamani, de la inceperea noului sezon.


Maine este insa o noua zi, astfel ca mesele se lasa a fi periate, bilele se odihnesc in cutiile lor, pentru ca incep semifinalele. Si cu totii stim ca jucatorii ramasi in competitie sunt gata de atac!


Ora 06:00 (ora RO)
SF1 - Shaun Murphy vs. Stuart Bingham


Ora 12:30 (ora RO)
SF2 - Ken Doherty vs. Mark Williams


Program TV:
11:00 - 15:30 EuroSport 2
13:30 - 15:00 EuroSport 

0 comments: