German Masters 2011 - Ziua 2 (partea II)

07:05:00 Ramona Dragomir 0 Comments

"Seriful din Pottingham" in actiune
Nici ca am fi putut incheia mai bine ziua secunda a competitiei German Masters decat cu o serie de meciuri ce ne-au tinut cu sufletul la gura! Cinci meciuri si-au facut debutul in sesiunea de seara, meciuri extrem de diferite insa cu snooker de calitate inclus in oferta ;-)


Neil Robertson si Anthony Hamilton ne-au tinut lipiti de ecranul televizorului pana tarziu in noapte, ambii dorindu-si ca isi castige locul in runda urmatoare; mai ales Neil care si-a rezolvat problema cu pasaportul pe ultima suta de metrii, ajungand in arena cu doar 45 de minute inainte de inceperea meciului. Insa australianul nu prea a reusit sa-si intre in ritm, "The Sheriff of Pottingham" (aka. A. Hamilton) profitand din plin de acest aspect si impuscand o serie de break-uri in valoare de 70, 32 si 27 de puncte ce i-au adus si primele doua frame-uri in cont. Cu toate acestea insa Neil nu a stat prea mult "pedepsit" in scaunul sau de piele si i-a furat lui Anthony de sub nas al treilea frame: australianul a inscris in 29 la debutul frame-ului, insa oponentul sau si-a construit un break de 60 destul de stabil (care ar fi putut sa fie si mai stabil daca nu ar fi ratat bila de frame). Asa se face ca Neil a revenit la masa pentru a inscrie un 35 si a castiga primul frame al serii.


Robertson  face cale intoarsa spre Marea Britanie
Un 104 superb avea sa ii redea lui Hamilton avantajul de a-l conduce pe Robertson cu 2 frame-uri avantaj, scorul fiind acum 3-1, insa dupa pauza dintre sesiuni, australianul a revenit la sentimente mai bune si a redus din handicap castigand frame-ul cu numarul 5. Din nou, Anthony si-a "implicat" tacul intr-un break fenomenal de 127 de puncte, de aceasta data victoria aduncandu-l la doar un pas de castigarea meciului. Acesta a fost momentul de cotitura al meciului, pe cand scorul era 4-2, Robbo reusind sa castige urmatoarele 2 frame-uri cu ajutorul unor break-uri de 68 si 72. Desi nu pot sa nu admir efortul depus si sa ii dau credit pentru fiecare bila inscrisa, Neil nu a jucat la adevarata sa valoare, un factor destul de important fiind probabil si toata harababura din ultimele zile. Hamilton a reusit sa inchida meciul regeste, cu un al treilea break de peste 100 de puncte, mai precis un 116, pentru a-si castiga un loc in runda urmatoare unde il va intalni pe scotianul Graeme Dott.


Un al meci demn de a fi mentionat (si vizualizat, dar ce sa-i faci daca avem doar o masa televizata) a fost cel dintre "The Captain" Ali Carter si "The Bulldog" Stephen Lee. Cei doi s-au razboit pana in ultima secunda, jucand toate frame-urile posibile, insa in final Ali a reusit sa se impuna cu 5-4, trecand astfel in runda urmatoare unde il va avea ca oponent pe Joe Perry. Si pentru ca tot suntem la subiectul Perry, nu pot sa nu ii aplaud performanta inregistrata aseara. A reusit sa il tina la distanta pe Jamie Cope iar atunci distanta s-a micsorat la doar un frame (3-2), a parut ca isi ia zborul adjudecandu-si urmatoarele 3 frame-uri pentru a incheia meciul cu scorul de 5-3 :-)


"Magicianul" Murphy castiga primul meci
Meciul dintre Ryan Day si Shaun Murphy a provocat scantei, cu siguranta. Desi in ultima perioada Ryan parte sa nu prea fie in forma, a avut un start extrem de bun in meciul de ieri seara. Cei doi au fost despartiti de un frame in permanenta, Ryan fiind inca cel are prelua conducerea de fiecare data, pentru scorul de 3-2 acesta inscriind un superb 142 (cel mai mare break de pana acum al turneului). Insa acesta a fost momentul in care ceva s-a schimbat, ceva s-a schimbat si Ryan nu si-a mai putut reveni pentru a-l prinde din urma pe Murphy care "a luat-o zdravan la picior" adjudecandu-si frame dupa frame (break-urile de 51 si 30 fiind de ajutor) si adaugand un 88 pentru a incheia victorios cu scorul de 5-3. "Magicianul" a ridicat fericit tacul in aer, multimea apaludandu-i performanta, in timp ce Ryan isi musca buzele de cum a putut sa scape victoria printre degete.


Ricky Walden a facut show de zile mari, invingandu-l pe jucatorul de doar 19 ani Jack Lisowski cu scorul de 5-2. Ricky a pornit la drum castigand primele 3 frame-uri, Jack incercand sa mai reduca din dezavantaj si adjudecandu-si cel de-al patrulea frame. Insa Ricky avea alte planuri asa ca a mai incasat doua victorii cat sa duca scorul la 4-1. Jack a amanat decizia finala, desi era iminenta, castigand inca un frame, urmatorul fiind "colectat" cu grija de Walden care are acum un loc`sor comfortabil in runda urmatoare :-)


Competitia German Masters continua si astazi, dupa cum urmeaza:


11:00 - 13:00 (ora Romaniei) - sesiune netelevizata, click aici pentru snooker.
John Higgins vs. Robert Milkins
Mark Williams vs. Anthony McGill
Mark King vs. Marco Fu
Stephen Maguire vs. Daniel Wells


15:30 - 18:30 (ora Romaniei) - EuroSport 2
Anthony Hamilton vs. Graeme Dott
Mark Selby vs. Stephen Hendry
Peter Ebdon vs. Ding Junhui
Shaun Murphy vs. Joe Swail

21:00 - 00:00 (ora Romaniei) - EuroSport
Ricky Walden vs. Stephen Maguire/Daniel Wells
Mark Williams/Anthony McGill vs. Dominic Dale
Joe Perry vs. Ali Carter
Mark King/Marco Fu vs. John Higgins/Robert Milkins

Vizionare placuta! :-)

0 comments: