Campionatul Mondial de Snooker 2011 - nota personala

Asa a inceput totul: doua mese - un singur vis

Am nevoie de un dictionar. Cine imi imprumuta unul? Am nevoie de un dictionar pentru a putea strange laolalta toate cuvintele de lauda pe care le are minunata noastra limba romana (stiti voi:  "Limba noastra e o comoara in adancuri infundata, un sirag de piatra rara pe mosie revarsata" - sechele din copilarie deh!). Cam asa as descrie eu Campionatul Mondial editia 2011: prin alaturarea tuturor cuvintelor frumoase, pentru ca a fost o editie de-a dreptul maiastra.


Cu totii stim ca un astfel de turneu este inainte de toate un test de rezistenta, un test pe care doar cei mai buni il pot trece. Si aici ii includ nu doar pe jucatori ci si pe jurnalistii care stau in permanenta "alertati" de ce se intampla la Crucible dar si pe cei care admira jocul. Da, da, cei care stau pironiti ca niste suricate umane, prefect atente la ce se intampla pe parcursul celor 17 zile de foc continuu. Nu exista o experienta mai frumoasa in materie de snooker, sau cel putin eu nu am gasit alta printre colectia de competitii a sportului cu tacul.


S-a inceput "timid" cu doua mese in arena alaturi de eternul si permanent "electrocutatul" Rob Walker (ii spun asa pentru ca nu am vazut o persoana mai energica!). In calitate de MC (maestru de ceremonie mai pe romaneste) Rob a fost insarcinat sa ii cheme pe rand, pe jucatori in arena. Si anul acesta nu a mai incurcat niciun nume ;-) O figura simpatica, Rob a tratat cu respectul cuvenit fiecare jucator si nu cred ca vreo competitie poate merge atat de lin fara prezenta sa. A devenit aproape de neinlocuit!

"Let`s get the boys on the baize!!!"

Cu siguranta ca senzatia acestui turneu (ca tot este o exprimare la moda) a fost tanarul Judd Trump. Baiat de Bristol, cu un tac la purtator, ambitie si talent in portofoliu si un geamantan plin cu visuri marete. Poate ca nu a reusit sa si-l indeplineasca pe cel mai indraznet, acela de a fi campion, dar nici nu mai are mult pana la atingerea acestui deziderat. Este un baiat de milioane, joaca cu atat de multa pasiune si are acea nebunie frumoasa de a incerca sa inscrie cele mai dubioase si grele bile de pe masa. Culmea este ca ii si reusesc! Nu cred ca gresesc cand afirm ca va avea un viitor mai mult decat stralucit in snooker, daca va continua la fel.


Ding Junhui a avut o prestatie de zile mari! Chinezutul ce provocat valuri de admiratie in galbioara-i tara natala, dar si prin alte parti ale lumii, a reusit performanta de a ajunge in semifinala. A luat un start extrem de bun, invingandu-l pe Jamie Burnett cu 10-2, a continuat cu un meci ce ne-a dat emotii, invingandu-l cu 13-12 pe Stuart Bingham, a trecut fara mari probleme de Mark Selby si chiar daca a pierdut in fata lui Juddy, nici ca se putea sa faca un slalom snookeristic mai bun.

Brendan Moore, mereu la datorie

Desi multi inca nu vad China ca fiind un competitior serios la "sefia" snooker-ului, ma refer aici le faptul ca intr-o buna zi un chinezut va ridica trofeul de campion mondial, ma tem ca cei ce graiesc aceste vorbe nu prea l-au vazut pe Dingushor jucand. Nici macar cand nu pare sa mai aibe vreo sansa joaca ca si cum nu ar mai exista nimic pe lume inafara de el si masa de joc. Imi amintesc cand, anul acesta la China Open, l-a invins pe Kurt Maflin cu 5-4, desi a fost condus (sper sa nu gresesc) cu scorul de 4-1. Are taria si curajul sa porneasca oricand la atac si acest lucru l-a ajutat in cadrul acestui turneu (vezi cazul Bingham).

Nu as putea sa nu il mentionez pe Mark Williams sau "The Welsh Potting Machine", galezul care a reusit sa treaca de Ryan Day si Mark Allen pentru a ajunge in semifinala. A functionat exact pe principiul "masinii de inscris", iar daca ar fi reusit sa isi pastreze aceasta forma si in meciul jucat impotriva lui Higgins, nu incape indoiala ca l-am fi vazut in finala. 
Personal, este un jucator pe care il admir enorm. Nu se bucura peste cale afara atunci cand castiga (aka. sa o tina intr-o petrecere pana dimineata in zori), insa nici nu isi face prea multe procese de constiinta atunci cand pierde un meci. Un personaj echilibrat, onest, mereu spunand ceea ce are de spus, responsabil si extrem, extrem de talentat.

Gasca legendelor a refacut lovituri celebre din snooker

Din nefericire campionatul a marcat si punctul de cotitura in cariera lui Stephen Hendry. Desi "Regele Crucible-ului" a castigat primul meci jucat in fata lui Joe Perry cu 10-9, din disputa sustinuta cu Mark Selby nu a iesit victorios. Cu totii ne-am temut de faptul ca isi va anunta retragerea, iar atunci cand in timpul conferintei de presa, a anuntat ca decizia finala o va lua pe timpul verii...am stiut ca acesta este sfarsitul.

Dar viata are modalitatea-i proprie si personala de a face combinatii si permutari glorioase, astfel ca, datorita faptului ca Bingham a pierdut in fata lui Ding, Hendry a ramas cu un loc asigurat in Top 16. Pe cand campionatul atingea fazele de final, Hendry a declarat plin de emotie, in direct pe BBC 2, ca a decis sa ramana in circuit si ca va face tot posibilul sa joace mai bine. Asa se face! Bravos! Mai multa atentie acordata seriei de PTC-uri si cu siguranta Hendry isi va consolida locul in top.

Hendry nu renunta la snooker

O surpriza placuta a fost Graeme Dott, scotianul care nu s-a bucurat de un sezon prea grozav, insa care a performat frumos impotriva lui Mark King si chiar daca a pierdut cu 5-11 in fata lui Judd Trump, a mai recastigat ceva din increderea-i pierduta.
Chiar deunazi vorbeam cu o prietena foarte buna care imi spunea: "Ai vazut ce mocutza trista are Dott?". Asa este. Dotty este unul dintre jucatorii care nu se sfieste sa isi impartaseasca sentimentele si emotiile cu intreaga planeta ce isi are ochii atintiti asupra sa. Este un luptator insa si mereu va incerca sa isi duca evolutia cu un pas mai departe. ;-)


Ultimul, insa nu si cel din urma, este John Higgins. Copilul ratacitor, naiv, insa extrem de hotarat atunci cand vine vorba despre snooker. Dupa un sezon partial fabulos, partial dezastruos, scotianul, "Vrajitorul din Wishaw" a cucerit lumea pentru a patra oara! 

Bila zburatoare a lui Stephen Lee  ;-)

Nu am crezut ca va reusi! A avut o lista de "grei": Stephen Lee, Ronnie O`Sullivan, Mark Williams si Judd Trump. Si cu toate acestea a devenit campion. A devenit campion in conditiile in care nu s-a mai bucurat de sprijinul pe care l-a avut acum cativa ani, in contextul in care nu a fost tocmai bine primit la Crucible de catre unii dobitoci (pardon!) din public, in contextul in care si-a pierdut tatal, lucru ce l-a afectat peste masura. Este un exemplu de ambitie si de persevereta pe care, recunosc, nu imi este dat sa il intalnesc la multi oameni. Poate ca nu stralucit, insa cine spune ca un licar mic, un foc mocnit nu se poate transforma intr-un colos spectaculos? ;-)


Am spus-o si o repet: un meci de snooker este o lectie de viata. Sunt cazuri cand oricat de mult te-ai stradui, oricat de mult vei face lucrurile bine, vei pierde. Insa la fel de bine vei castiga cu putin noroc si cu multa munca. Postavul verde este cartea de istorie a snooker-ului, iar urmele de creta vorbesc de la sine cat de intens s-a jucat.

Campionul Higgins alaturi de minunata-i familie

Luminile se inchid in urma Campionatului Mondial, insa sezonul 2011/2012 incepe in doar cateva saptamani. Nimic nu se poate compara cu turneul care incheie si oarecum implineste un an de munca, insa cate surprize ne asteapta, nici ca le pot numara pe degete. Unele sunt oficiale, altele in stadiu de proiect, insa nenea Barry Hearn are grija de transpunerea lor in realitate.

Campionatul din acest an a cristalizat in cele 17 zile de maraton cu acte in regula, esenta snooker-ului, si anume aceea de a nu renunta la visul tau oricat de nebunesc ar parea. Poate trece un an, pot trece 10, insa in final adevaratii campioni intotdeauna ies in fata! ;-)